Balada para un loco
Tango (1969)
Música: Astor Piazzolla
Letra: Horacio Ferrer

Las tardecitas de Buenos Aires tienen ese qué sé yo, ¿viste? Salís de tu casa, por Arenales. Lo de siempre: en la calle y en vos. . . Cuando, de repente, de atrás de un árbol, me aparezco yo. Mezcla rara de penúltimo linyera y de primer polizón en el viaje a Venus: medio melón en la cabeza, las rayas de la camisa pintadas en la piel, dos medias suelas clavadas en los pies, y una banderita de taxi libre levantada en cada mano. ¡Te reís!... Pero sólo vos me ves: porque los maniquíes me guiñan; los semáforos me dan tres luces celestes, y las naranjas del frutero de la esquina me tiran azahares. ¡Vení!, que así, medio bailando y medio volando, me saco el melón para saludarte, te regalo una banderita, y te digo...

Ya sé que estoy piantao, piantao, piantao...
No ves que va la luna rodando por Callao;
que un corso de astronautas y niños, con un vals,
me baila alrededor... ¡Bailá! ¡Vení! ¡Volá!

Ya sé que estoy piantao, piantao, piantao...
Yo miro a Buenos Aires del nido de un gorrión;
y a vos te vi tan triste... ¡Vení! ¡Volá! ¡Sentí!...
el loco berretín que tengo para vos:

¡Loco! ¡Loco! ¡Loco!
Cuando anochezca en tu porteña soledad,
por la ribera de tu sábana vendré
con un poema y un trombón
a desvelarte el corazón.

¡Loco! ¡Loco! ¡Loco!
Como un acróbata demente saltaré,
sobre el abismo de tu escote hasta sentir
que enloquecí tu corazón de libertad...
¡Ya vas a ver!

(Recitado)

Salgamos a volar, querida mía;
subite a mi ilusión super-sport,
y vamos a correr por las cornisas
¡con una golondrina en el motor!

De Vieytes nos aplauden: "¡Viva! ¡Viva!",
los locos que inventaron el Amor;
y un ángel y un soldado y una niña
nos dan un valsecito bailador.

Nos sale a saludar la gente linda...
Y loco, pero tuyo, ¡qué sé yo!:
provoco campanarios con la risa,
y al fin, te miro, y canto a media voz:

(Cantado)

Quereme así, piantao, piantao, piantao...
Trepate a esta ternura de locos que hay en mí,
ponete esta peluca de alondras, ¡y volá!
¡Volá conmigo ya! ¡Vení, volá, vení!

Quereme así, piantao, piantao, piantao...
Abrite los amores que vamos a intentar
la mágica locura total de revivir...
¡Vení, volá, vení! ¡Trai-lai-la-larará!

(Gritado)

¡Viva! ¡Viva! ¡Viva!
Loca ella y loco yo...
¡Locos! ¡Locos! ¡Locos!
¡Loca ella y loco yo!

Balada unui nebun
Tango (1969)
Muzică: Astor Piazzolla
Versurile originale: Horacio Ferrer

Serile în Buenos Aires au acel nu știu ce, ai observat? Pleci de acasă, pe Arenales. Mereu la fel: pe stradă și în tine... Când, deodată, de după un copac, apar eu. Amestec ciudat de penultim vagabond și prim pasager clandestin în drum spre Venus: melon pe cap, dungile cămășii pictate pe piele, două tălpi de ghete bătute în cuie în picioare și un fanion de taxi liber ridicat în fiecare mână. Râzi! Dar numai tu mă vezi: pentru că manechinele îmi fac cu ochiul; semafoarele îmi dau trei lumini albastre, portcalele tarabagiului din colț îmi aruncă flori. Vino! Așa, pe jumătate dansând, pe jumătate zburând, îmi scot pălăria să te salut, îți dăruiesc un fanion și-ți spun...
(Cântat)

Știu că-s nebun, nebun, nebun...
Nu vezi că luna survolează Callao;
că un echipaj de astronauți și copii
valsează în jurul meu...
Dansează! Vino! Zboară!

Știu că-s nebun, nebun, nebun...
Privesc la Buenos Aires din cuibul unei vrăbii;
și te-am văzut așa de tristă...
Vino! Zboară! Simte!...
obsesia nebună pe care o am pentru tine:

Nebun! Nebun! Nebun!
Când asfințește în singurătatea ta
de Buenos Aires,
la marginea patului tău vin
cu un poem și un trombon
să-ți neliniștesc inima.

Nebun! Nebun! Nebun!
Ca un acrobat dement am plonjat,
în adâncimea decolteului tău până am simțit
că inima ta înnebunește după libertate...
Să vezi acum!

(Recitat)

Să plecăm în zbor, iubita mea;
Urcă în visul meu sport extrem,
și să alergăm peste cornișe
cu o zvâcnire de motor!

Din Vieytes ne aplaudă: „Bravo! Bravo!”,
nebunii care au inventat Dragostea;
și un înger, și un soldat, și o copilă
ne oferă un vals dansator.

Ne rămâne să salutăm lumea drăguță...
Și nebun, dar al tău, ce să zic!:
Provoc clopotnița cu râsul,
iar la sfârșit, te privesc și cânt încetișor:

(cântând)

Iubește-mă așa, nebun, nebun, nebun...
Urcă la patima nebunească din mine,
pune-ți peruca asta de ciocârlie și zboară!
Zboară cu mine! Vino, zboară, vino!

Iubește-mă așa, nebun, nebun, nebun...
Deschide-te iubirii pe care-o încercăm
totala nebunie de a reînvia...
Vino, zboară, vino! Trai-lai-la-larara!

(Strigând)

Bravo! Bravo! Bravo!
Nebună ea, nebun eu...
Nebuni! Nebuni! Nebuni!
Nebună ea, nebun eu!